Inteligențele multiple și învățarea organizațională

Teoria inteligențelor multiple, o teorie actuală și cu potențial de dezvoltare interdisciplinară, a fost inițiată de Howard Gardner în 1993. În prefețele edițiilor care au urmat primei cărți, autorul american recunoaște că nu s-a așteptat la valul de perspective, deschideri și critici care au transformat teoria într-o școală și orientare pedagogică activă. La prima lectură, cartea se dovedește ușor de citit și de integrat, scrisă inteligibil și pragmatic, și încorporând o perspectivă pe care evidențele empirice (și cele din viața de zi cu zi) nu pot să o contrazică. Gardner, definind inteligența ca „abilitatea de a rezolva probleme sau de a crea produse de valoare într-un anumit context cultural”, a admis inițial cinci tipuri de inteligență: inteligența lingvistică, inteligența logico-matematică, inteligența kinestezică, inteligența muzicală și inteligența spațială. Ulterior, a problematizat existența altor tipuri de inteligență, cum ar fi inteligența interpersonală sau inteligența spirituală. De asemenea, teoria a promovat ipoteza „modularității” adică a existenței unor „module ale minții” care funcționează paralel.  Tot autorul, observând multitudinea înțelesurilor ulterioare date termenului de inteligențe multiple, a eliminat confuzia cu stilurile de învățare sau cu personal mastery, măiestria într-un domeniu.

Care este relevanța acestei teorii în învățarea organizațională? În primul rând, recunoașterea unicității individualului în organizații. Fiecare individ are tipul specific de inteligență, o dezvoltare inegală a „modulelor de funcționare a minții”. Aceasta înseamnă  că atât modul de comunicare, cât și modul de motivare diferă de la un individ la altul (este ceea ce observă și analiza comportamentală).

În al doilea rând, la nivel de grup, misiunea și funcționarea grupului ar trebui să fie legate de tipul de inteligență care predomină în cazul membrilor. Societatea tradițională a funcționat predominant pe baza inteligenței logico-matematice (care a determinat capacitatea managerială și de organizare) și a inteligenței lingvistice (privilegiată în continuare, în societatea noastră). Domeniul comunicării, relațiilor publice și mass-media – ca să nu mai vorbim despre paradigma actuală în școlile românești – privilegiază acest tip de inteligență, excluzând o serie largă de indivizi și grupuri care au o altfel de funcționare a „modulelor”. Schimbarea de perspectivă se va produce, probabil, sub presiunea generațiilor următoare (având în vedere că tipurile de inteligență tradiționale sunt în scădere ca nivel).

Reclame
Acest articol a fost publicat în double-loop, inteligențe multiple. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s