Surse ale inovării în organizaţii

Inovaţia – în genere – poate fi definită ca fiind procesul de difuzare, asimilare şi folosire a invenţiei în diferitele domenii ale societăţii.

În ceea ce priveşte sursele inovării, Peter Drucker afirmă că există o multitudine de surse de inovare, atât interne cât şi externe firmei, în număr de şapte. Ca surse interne de inovare ale firmei sau industriei, sunt enumerate patru: “neprevăzutul – succesul neprevăzut, eșecul neprevăzut, evenimentul neașteptat din exterior; incongruența – dintre realitate așa cum este de fapt și realitate așa cum pretinde că este sau așa cum ar trebui să fie; inovația bazată pe necesitatea procesului; schimbările din structura industriei sau din structura pieței care iau pe toată lumea pe neașteptate”. Celelalte trei, sursele externe de inovare ale firmei, sunt: „demografice (schimbări de populație); schimbări de receptivitate, dispoziții, înțelegere; cunoștințe noi, atât științifice cât și neștiințifice” (Drucker, 1993).

Și conform lui Eric von Hippel (1988), sursele inovării variază foarte mult: în unele domenii, utilizatorii sunt sursa majorității inovațiilor; în altele, furnizorii de componente și materii prime sunt sursa inovațiilor; în altele, producătorii înșiși sunt sursa acestora.

Joel Broustail şi Frederic Frery (1993) au enumerat şi ei surse ale inovării, reluând unele şi adăugând altele noi: clienţii şi furnizorii, transferul tehnologic de la un sector industrial la altul sau între ramuri diferite ale aceluiaşi sector şi cererile pieţei. Importante sunt, ca surse şi metode de colectare a informaţiilor şi ideilor inovative, concurenţii, personalul firmei, partenerii de afaceri, informaţiile provenite din departamentul de marketing etc.

Dintre autorii români în domeniu, Liviu Mihail Băloiu (1995) enumeră factorii principali care determină o companie, la un moment dat, să își diversifice producția și mai ales să promoveze noul: nevoia de a dezvolta sau măcar păstra poziția ocupată de companie pe piață; cererea pieții de a-și diversifica producția; obligativitatea de a se alinia la normative impuse de guvern (în special de mediu), legislație, cerințe sociale; nevoia de a face față unei scăderi a ofertei sau scumpiri a materiilor prime (în primul rând scumpirea energiei).

Şi autorul român menţionat face distincţia între factorii interni și externi care determină compania să se angajeze într-o activitate de inovare. Între cei interni, pe primul loc se situează serviciul R&D (cercetare-dezvoltare) care vine adesea cu propuneri de îmbunătățire atât în domeniul produselor cât și al procedeelor de fabricație. Al doilea element îl reprezintă departamentul de marketing, care în companiile ce produc bunuri de consum poate chiar să se situeze pe primul loc. Factorii externi care pot determina schimbarea sunt cei de tip concurențial, sugestii sau chiar cereri din partea beneficiarilor sau schimbări de ofertă din partea furnizorilor, evoluția firmelor concurente, facilităţi oferite de guvern în schimbul producerii unei anumite categorii de produse sau din contră penalizări în cazul producerii altor categorii. În cazul industriilor ce folosesc descoperirile științifice de ultim moment, cum ar fi electronica sau informatica, apariția unor noi descoperiri științifice este un factor stimulativ de cea mai mare importanță, ceea ce și explică de ce companiile din aceste domenii finanțează foarte mult cercetarea fundamentală.

O temă conexă celei legate de sursele inovării, din literatura recentă despre inovarea din cadrul firmelor, derivă din întrebarea dacă și în ce măsură firmele care inovează o dată au o probabilitate mai mare de a inova din nou în perioadele următoare, fenomen numit ”persistența inovării”. Clausen at al. (2011) considera că strategiile de inovare ale firmelor sunt un factor important al probabilității firmelor de a inova în mod repetat. Autorii identifică cinci strategii de inovare: ad hoc, bazată pe furnizor, determinată de piață, C&D intensivă și bazată pe știință.  Ei au observant că firmele care folosesc strategiile “determinate de piață”, “C&D intensivă” și “bazată pe știință” au o probabilitate mai mare de  a fi inovatori persistenți.

Reclame
Acest articol a fost publicat în antreprenoriat, evoluție, organizații. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s