Parcurile științifice și tehnologice – parteneriate între universități și comunitățile locale

În societatea actuală a cunoașterii, sfera de interese a universităților s-a extins, prin implicarea lor în activități care se plasează în afara domeniului strict didactic, mai precis activități care includ cercetare, inovare și difuzare a rezultatelor inovației (Glodeanu, Hoffman, Leovaridis et. al., 2009)

După Clark (2000), care a introdus pentru prima dată conceptul de universitate antreprenorială, direcțiile de transformare ale universităților, ca urmare a acțiunilor antreprenoriale, determină apariția în universitate a următoarelor elemente: un centru decizional bine consolidat, o periferie dinamică extinsă, o bază de finanțare diversificată, un nucleu academic bine stimulat, o cultură antreprenorială integrată.

Este esențial ca universitatea contemporană să se bazeze pe centre de excelență, pe departamente ”periferice” aflate mereu în contact cu mediul extern, ai căror specialiști competenți și receptivi la nou să fie capabili să abordeze noi teme de cercetare, ale căror realizări să fie imediat asimilate pe piață, făcând astfel universitatea mai independentă și mai puternică prin resursele materiale și financiare obținute în consecință (Brătianu, Stanciu, 2010). Dintre structurile enumerate, parcurile științifice sunt definite ca o formă complexă de ”periferie dinamică” și sunt rezultatul eforturilor comune ale universităților, ale administrației locale, ale unor firme de prestigiu și instituții bancare.

Avantajele cooperării universității cu terții sunt numeroase (Stanciu, 2013): este asigurată legătura directă și este asigurat feedback-ul cu mediul economic, social, tehnologic, cultural etc., ceea ce presupune că universitatea este avizată atunci când reformulează planurile de învățământ și programele de studii; este facilitată orientarea absolvenților spre organizațiile cu care universitatea colaborează; organizația parteneră universității poate oferi locuri de practică pentru studenții acesteia; este mai facil transferul de tehnologie în dublu sens – universitatea oferă, pe lângă rezultatele cercetării și tehnologii didactice necesare în procesul de formare a salariaților organizației partenere, iar aceasta transferă aparatura necesară laboratoarelor de cercetare ale universității;  parteneriatul contribuie la îmbunătățirea imaginii ambelor entități; avantajele economice sunt de ambele părți, organizația care a comandat cercetarea beneficiază de rezultatele cercetării, iar universitatea se consolidează material și financiar.

Conform legislaţiei din ţara noastră, parcurile ştiinţifice şi tehnologice din România reprezintă o zonă în cadrul căreia se desfăşoară activităţi de învăţământ, de cercetare, de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice. Parcul ştiinţific şi tehnologic se constituie printr-un contract de asociere încheiat între o instituţie de învăţământ superior şi / sau o unitate de cercetare-dezvoltare pe de o parte, şi regii autonome, companii naţionale, societăţi comerciale, administraţia publică locală, asociaţii patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori români sau străini pe de altă parte, asociere denumită consorţiu. Principalele obiective economico-sociale urmărite prin înfiinţarea parcului ştiinţific şi tehnologic sunt: transferul tehnologic de rezultate ale cercetării la agenţii economici interesaţi în fabricarea produselor şi valorificarea acestora pe piaţa internă sau externă; stabilizarea specialiştilor cu performanţe profesionale în domeniile cercetării şi învăţământului superior; formarea tinerilor pentru activitatea de cercetare;  atragerea de fonduri private în învăţământ şi cercetare; valorificarea pe piaţă a rezultatelor cercetării româneşti; crearea de noi locuri de muncă în domeniul tehnologiilor avansate; stimularea potenţialului inovativ şi tehnico-ştiinţific al personalului academic, universitar, al cercetătorilor şi al studenţilor; integrarea studenţilor şi absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior în mediul socio-economic;  stimularea iniţiativei instituţiilor de învăţământ superior acreditate şi a unităţilor de cercetare-dezvoltare pentru atragerea de noi surse de finanţare;  stimularea agenţilor economici pentru participarea activă a sectorului privat la dezvoltarea şi valorificarea cercetării şi inovării, prin realizarea unor produse comerciale de înaltă tehnicitate; atragerea companiilor străine pentru a investi în activităţi de transfer tehnologic; dezvoltarea potenţialului ştiinţific, tehnologic şi economic la nivel regional (Guvernul României, 2002).

Dezvoltarea unui sistem de parcuri ştiinţifice şi tehnologice în ţara noastră este posibilă mai ales prin susţinerea acestei acţiuni de către autorităţile publice centrale şi locale şi prin programe de finanţare nerambursabilă. Condiţiile de bază ale succesului unui astfel de parc sunt existenţa unei forţe de muncă suficient de calificate în zonă, amplasamentul ales, accesul la echipamente şi utilaje şi nivelul infrastructurii locale, sprijin financiar şi logistic din partea autorităţilor locale sau centrale.

Reclame
Acest articol a fost publicat în antreprenoriat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s